Dar din dar se face rai! Bucurie din bucurie, naște împlinire!

Asta a însemnat pentru Asociația Alex, Radu și sutismul, PLAI Festival 2018, care a avut loc pe 15 și 16 septembrie 2018 între orele 12.00 – 19.00. Un eveniment ce a adunat zeci de vizitatori, de toate vârstele, care au profitat de timpul frumos și buna dispoziție ca să simtă veselia, distracția și bucuria la maxim. Iar din emoțiile trăite, prin activitățile la care au participat, au venit mai aproape de cei care au nevoie de ei, ca să poată și ei să se bucure de viață.

Asociația Alex, Radu și autismul, alături de prietenii ei, #atelieruldoamneiP, Sevaletul Anei și #NataBodiuPhotography, au adus distracția mai aproape de cei mici și au oferit momente creative pentru copiii de toate vârstele, inclusiv copiilor din sufletele de adulți. Două ateliere deosebite, multe figurine pictat cu drag și poze cu zâmbete… toate astea au avut ca scop să aducă mai aproape de publicul larg istoria celor doi copii Alex și Radu, care au fost diagnosticați cu tulburări de spectru autist de la vârsta de 2 ani și de atunci luptă pentru un loc în această societate. Dacă ai fost și ți-a plăcut să petreci câteva clipe minunate dintr-o zi de duminică alături de noi, întră pe facebook sau site-ul asiciație și donează din puținul tău, pentru bucuria din ochii lui Alex și a lui Andrei, care vor putea să își continuie terapiile.

Nu lăsa bucuria ce o poți face astăzi pentru mâine, trăiește emoția binelui făcut!

Mai multe poze și detalii, despre cum a fost la eveniment găsești pe pagina de facebook a asociației https://www.facebook.com/pg/asociatiaalexradusiautismul/photos/?tab=album&album_id=1831745606890586